something fishy

Sambata m-am incumetat sa pregatesc niste ton.

Cumparasem cu o zi inainte un ton negru de vreo 1,3 kg si chiar nu stiam cum sa-l pregatesc. Ca sa-l citez, oarecum aproximativ, pe King Julien din Madagascar, "after a lot of brain things in my head" am cautat niste filmulete care sa ma lamureasca, pe cat posibil, cum se fileteaza un ton. Stiam doar ca din partea superioara se scot cotletele alea misto, dar nu stiam cum se scot cele din partea inferioara.

Dupa vreo 4 filmulele m-am lamurit. Am cautat cutitul de filetat pe care mi l-am luat acum 10 ani din SUA, de la un magazin Bass Pro, l-am ascutit un pic cu masatul si am purces la treaba. Dupa ceva vreme, chestiile astea se odihneau pe o farfurie:


Am cautat apoi sa vad, mai exact, cum il pot praji in tigaie. Am gasit la careva o reteta de ton in crusta de susan si alune. Cum nu aveam susan, am folosit doar alune. Mai aveam cateva, crude, si le-am pus intr-un blender. A rezultat asta:




















Am amestecat si niste sare grunjoasa prin alunele maruntite, pentru savoare. Apoi am facut un amestec din vreo 2 linguri babane de mustar, niste sos de soia si un pic de ulei aromatizat (cred ca mandarine cu ardei era...). Am tavalit 2 dintre fileuri prin pasta rezultata, ca sa adere mai bine alunele:




















Fileurile respective, date prin alune, le-am pus intr-o tigaie in care am pus ceva ulei de masline:




















...le-am mai si intors:




















Dupa ce am omorat tonul de tot, l-am scos pe un tocator de lemn si l-am lasat sa se odihneasca putin:






















Cat m-am ocupat de ton, in cuptor se rumeneau niste legume (cartofi mov, cartof dulce, fenicul, dovlece si hasme), peste care am presarat sare, piper si, inspirat de o reteta de-a lui Jamie Oliver, o cescuta de otet balsamic. Daca la inceput legumele aratau asa:




















...cand am considerat ca sunt gata aratau cam in halul asta:




















Si iaca si tentativa mea de plating, cu ton overcooked (dar totusi mancabil, mai ales ca eram rupti de foame si deja era trecut de 9:30 seara) si legume acceptabile la cuptor:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu