Daca esti in pana de inspiratie referitor la "ce mancam in seara asta", am o propunere. E o salata simplu de preparat, dar foarte faina.
Fierbi 2-3 maini de paste (fusilli, penne, scoicute, farfalle, ce ai la indemana; cred ca merg inclusiv spaghetti sau macaroane, daca le rupi in bucati mai mici).
Tai foarte subtire o ceapa (pestisori, sau, mai exact, ca sa ne dam mari ca stim termeni de specialitate, julienne) si o freci cu putina sare (cat iei intre degete).
Pui niste broccoli sau conopida la oparit (se pune intai apa la fiert cu un pic de sare, si se pun buchetelele la oparit numai cand clocoteste apa; se lasa 2-3 minute, nu vrei sa se flescaiasca de tot, ci sa ramana putin al dente).
Tai cateva rosii in jumatate si apoi fiecare jumatate in bucati mai mici, dar nu ca pentru ciorba. Arunci rosiile taiate peste ceapa. Asezonezi cu piper si ceva busuioc proaspat (tocat) daca ai, sau cu busuioc uscat, merge foarte bine si ala.
Scurgi pastele si broccoli-ul/conopida si le adaugi peste rosiile cu ceapa. Mai bagi si niste ulei de masline, mai adaugi sare daca e cazul, amesteci bine si gata!
Sa ai pofta!
Foarte buuun! :)
RăspundețiȘtergereChiar e :-) Sa inteleg ca ai incercat?
RăspundețiȘtergere