Las si eu asta aici, mai mult pentru mine. Daca oi ajunge candva la varsta alor mei si nu m-oi fi senilizat complet incat sa uit ca am avut si eu o tentativa de blog, macar sa imi aduc aminte ca am trait vremurile astea.
Long story short: pe 24 februarie 2022 (de Dragobete!!!), pe la ora 5 dimineata, "mother Russia" a lansat niste operatiuni militare (unii zic ca ar fi invazie, altii ca nu; eu nu-s expert militar, asadar ma abtin, desi si eu as inclina sa-i zic invazie) asupra unor zone si orase din Ucraina. Astazi se implineste o saptamana de la declansarea evenimentului.
Evident ca toata lumea e in priza: si NATO, si UE, si SUA, si noi, atat la nivel macro (de alianta, tara etc.) cat si micro, pentru ca fiecare e acum ingrijorat, existand probabilitatea, noi fiind vecini directi cu Ucraina, sa ne luam niste boa(m)be de la poporul eliberator si "pretin" rus.
Vin valuri de refugiati din Ucraina (femei, copii, oameni peste 60 de ani - barbatii intre 18-60 nu au voie sa iasa din tara). Zeci de mii. In Polonia au fugit mult mai multi decat au ajuns la noi. Fug, saracii, din fata tavalugului. In timpul asta, Ucraina rezista. Au primit ajutoare (militare si umanitare) din diverse surse, si fac tot ce pot (cu sprijin din afara, sunt sigur) sa nu se lase batuti.
Amenintarea care planeaza acum deasupra tuturor este lansarea unui atac nuclear. Unii zic ca e putin (get it? putin... he he!) probabil, ca nu e ca in filme, presedintele nu are asa, la indemana, un buton rosu pe care apasa cu nonsalanta. Asa o fi, probabil stiu ei mai bine. Dar evenimentele se intampla, pericolul exista.
Au fost atacate si bombardate orase, obiective considerate militare (depozite de munitii, aeroporturi etc.) dar, mai nou, inclusiv obiective civile, gen scoli, spitale, institutii. Se duc lupte urbane. Pierderi de ambele parti. Vehicule abandonate pe strazi si pe drumuri, unele mai paradite ca altele. Morti, raniti, oameni in suferinta care se ascund prin subsoluri si prin tuneluri, ca sobolanii, incercand sa mai fac rost de inca o zi, poate poate s-o termina calvarul... Oamenii simpli (si mai ales copiii care raman orfani) sufera cel mai mult, ca in orice razboi.
Vestul a inghetat relatiile comerciale cu Rusia, a blocat banci, conturi ale oligarhilor, au interzis cam tot ce poate fi considerat sursa de fonduri si care ar putea fi folosit pentru progresul armatei. Treburile sunt albastre rau de tot.
La noi e liniste, deocamdata. Ca si ficusul de la Cotroceni, urmarim cu totii cu "atentie si ingrijorare" desfasurarea acestui conflict (pe care nu m-as fi gandit vreodata ca o sa-l prind in timpul vietii mele) si asteptam. Ne pregatim si noi cum putem. Rezervorul cat mai plin, ceva provizii, stoc de lemne pentru soba (cat mai tine frigul, daca s-or opri gazele) sau pentru gatit afara, la ceaun. Asteptam.
Sursa foto: Ministry of Defence, UK
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu