1/200s - F6.3 - ISO100 - 55mm
stihuri mestesugite
Într-o Vale zis-AdancăMultumiri prietenului Bobo (autoru' lu' poiezeaua de mai sus), care m-a ajutat si la montarea si impamantenirea arcadei prieteniei.
Care e de fapt un deal
Are Eugen o casă,
O soţie şi-un motan.
Dup-o iarnă cu zăpadă,
-N care-a lopătat nămeţi,
Omul nostru îşi plantează
Ia, colo, nişte puieţi.
Şi la inceput de uichend
Eugen se încordează,
Lasă-n urmă monitorul şi...
Ghiciţi? Iar lopătează.
Iegzerciţiu' foncţiunii
Se petrece cam aşa:
Eugen făcea tranşee,
Iar Iulica îl poza.
Dar când o să dea căldura
Şi i s-o prinde migdalul,
Are să miroase-a floare
Toată Valea, toată dealul!
Today was a good day!
Mare claca mare, astazi.
A plantat, impreuna cu taticu' si cu sotioara, urmatoarele:
2 zarzari
1 nuc
A plantat, impreuna cu taticu' si cu sotioara, urmatoarele:
2 zarzari
1 nuc
1 mar dulce (de-ala care se coace la Sf. Ilie)
1 gutui
1 visin
2 tufe de liliac (alb si mov)
1 tufa iasomie (aka lamaita)
1 tufa luleaua turcului (aka trambita, trompeta cataratoare)
14 trandafiri
3 clematis
1 caprifoi
1 magnolie
6 bujori
1 forsythia
3 clematis
1 caprifoi
1 magnolie
6 bujori
1 forsythia
1 tufa coronita miresei
3 gypsophila (aka floarea miresei)
3 tufe de coacaz (rosu si negru, fara aluzie la trupa care ne-a incantat parintii in anii '70-'80, si nici la romanul lui Stendhal)
2 tufe de zmeur
irisi (sau stanjenei, cum li se mai spune) fara numar
Sotioara, draga de ea, s-a auto-desemnat direct responsabila cu hrana vrednicilor lucratori ai pamantului, ospatandu-ne, dimineata, cu un platou asa, ca de mic dejun, iar la ceasurile pranzului, cu ciorba cu galuste de gris si cu snitele cu garnitura de broccoli. Yummy!!!
Today was a good day!
irisi (sau stanjenei, cum li se mai spune) fara numar
Sotioara, draga de ea, s-a auto-desemnat direct responsabila cu hrana vrednicilor lucratori ai pamantului, ospatandu-ne, dimineata, cu un platou asa, ca de mic dejun, iar la ceasurile pranzului, cu ciorba cu galuste de gris si cu snitele cu garnitura de broccoli. Yummy!!!
Today was a good day!
getting busy
Maine am program de gradinarit. M-a anuntat taica-meu ca vine dis-de-dimineata cu portbagajul plin de copacei, butasi de flori si alte alea, asa ca maine, daca cei de pe ISS o sa faca vreo poza cu zona unde locuim noi, probabil ca ma voi regasi in ea, facand gropi pentru copaci sau plantand ceva.
Sursa foto: Discovery Education
vine, vine priiiiiiiimavaraaaaa - dubla 2
Planul pentru sambata era altul. De fapt, nu era deloc. Cred ca aveam de gand sa dorm si sa ma bucur de companie placuta (aka sotioara), asta dupa o saptamana de trezit la ore la care pana si un cocos care se respecta inca mai doarme.
Dar n-a fost sa fie asa. La 7:10 eram treaz, la 8 si ceva iesisem din casa. Afara era primavara, era soare, caldut, liniste, iar eu aveam chef de munca.
Asa ca m-am pus pe sapat in curte. Si am avut ceva spor, pentru unul ca mine, care toata ziua sta in spatele unui monitor. Bucata pe care am reusit sa o harletesc are vreo 30 si ceva de metri patrati. Eu zic ca nu-i rau.
Iaca-ma in iegzercitiu' fonctiunii (pozat de sotioara, care statea pe balcon cu motanul):
Pe langa asta, am mai plantat si un copacel, un migdal. Sper sa nu ma fi pripit, sa se prinda, sa creasca mare si sa rodeasca frumos.
Dar n-a fost sa fie asa. La 7:10 eram treaz, la 8 si ceva iesisem din casa. Afara era primavara, era soare, caldut, liniste, iar eu aveam chef de munca.
Asa ca m-am pus pe sapat in curte. Si am avut ceva spor, pentru unul ca mine, care toata ziua sta in spatele unui monitor. Bucata pe care am reusit sa o harletesc are vreo 30 si ceva de metri patrati. Eu zic ca nu-i rau.
Iaca-ma in iegzercitiu' fonctiunii (pozat de sotioara, care statea pe balcon cu motanul):
Pe langa asta, am mai plantat si un copacel, un migdal. Sper sa nu ma fi pripit, sa se prinda, sa creasca mare si sa rodeasca frumos.
ta-daaaaa
un tatic model
Un tata, langa masina proprietate personala (irelevant, dar am retinut detaliul - Opel Tigra negru, modelul vechi). In bratele lui, un copil. Baietel, din cate mi-am dat eu seama, probabil la cca 4 anisori. Portiera deschisa, din care am dedus ca se pregateau sa plece undeva. Taticul isi pupa parinteste copilul pe obraz, apoi se apleaca cu el in brate si-l introduce in masina.
Primul gand? "Ce dragut, uite un tatic care isi iubeste copilul..."
Momentul urmator, cand eram mai aproape de ei, il are in centru pe tata, rastindu-se la copil:
Primul gand? "Ce dragut, uite un tatic care isi iubeste copilul..."
Momentul urmator, cand eram mai aproape de ei, il are in centru pe tata, rastindu-se la copil:
Nu te urca cu picioarele acolo, in p***a ma-tii, ca ai noroi pe papuci!Priceless.
hai noroc!
Daca tot e ziua noastra, a barbatilor (nu mai era una si pe 5 mai?), urez tuturor masculilor, mai mult sau mai putin feroce, un calduros "Hai noroc!"
se va pregati ceva
Cat de curand. Poate maine. Poate in uichend. Nu stiu exact. Dar se va pregati. Si poate vor fi si poze care sa ilustreze ce s-a pregatit, atunci cand se va pregati.
Pana atunci, trebuie sa ma pregatesc pentru ceea ce se va pregati.
masaj cu capra
In spiritul "you might be a redneck":
PS: "you might be a redneck"-ismul de mai sus imi apartine in totalitate, si invoc legea dreptului de autor. Ca sa nu se trezeasca cineva sa-mi fure ideea, cum am auzit ca s-a mai intamplat si pe la altii.
If you can't afford to go to a real spa and you get massages by having your goats prance on your back while laying face down in the dirt, on your beer-belly ... you might be a redneck!In romana asta ar suna ceva de genul:
Daca nu-ti permiti sa mergi la un spa adevarat (n.r. spa ramane spa, ca doar n-o sa-i zicem salon de infrumusetare sau alta balarie) si masajul tau consta in a-ti convinge caprele sa-ti topaie pe spate in timp ce tu stai cu fata-n jos in tarana, pe burta flescaita de bere ... s-ar putea sa fii un taran prost!
PS: "you might be a redneck"-ismul de mai sus imi apartine in totalitate, si invoc legea dreptului de autor. Ca sa nu se trezeasca cineva sa-mi fure ideea, cum am auzit ca s-a mai intamplat si pe la altii.
fa ce zice popa, nu ce face popa
Pai si daca popa zice mascari, cum ramane? Cand injura si spurca, cum procedam?
Precum ziceam la un moment dat, nu-s dus prea des la biserica si nu sunt nici pe departe cel mai evlavios crestin, dar am un oarecare respect pentru casta in sutana. Care respect, detinut pe persoana fizica care este, are o limita. Destul de coborata. Adica pana se ajunge mult prea departe cu evlavia si cu pildele moralizatoare. Dincolo de pragul asta gata, m-ai pierdut de musteriu.
Revenind: stiu ca preotii fac si ei o scoala. Cum o fac, e treaba lor. Nu ma bag, nu vreau sa speculez. Si ajung sa pastoreasca o turma. Turma care-i asculta si ia aminte si ii priveste ca pe niste extensii ale divinitatii pe pamant. Totusi, atunci cand vezi asa ceva, ti se cam apleaca si ti se cam rupe de BOR.
Cred ca filmuletul asta are sanse sa devina viralul saptamanii (cel putin).
Via Arhi sau VisUrat, dupa preferinte. O mai fi si pe la altii, n-am de unde sti.
Precum ziceam la un moment dat, nu-s dus prea des la biserica si nu sunt nici pe departe cel mai evlavios crestin, dar am un oarecare respect pentru casta in sutana. Care respect, detinut pe persoana fizica care este, are o limita. Destul de coborata. Adica pana se ajunge mult prea departe cu evlavia si cu pildele moralizatoare. Dincolo de pragul asta gata, m-ai pierdut de musteriu.
Revenind: stiu ca preotii fac si ei o scoala. Cum o fac, e treaba lor. Nu ma bag, nu vreau sa speculez. Si ajung sa pastoreasca o turma. Turma care-i asculta si ia aminte si ii priveste ca pe niste extensii ale divinitatii pe pamant. Totusi, atunci cand vezi asa ceva, ti se cam apleaca si ti se cam rupe de BOR.
Cred ca filmuletul asta are sanse sa devina viralul saptamanii (cel putin).
Via Arhi sau VisUrat, dupa preferinte. O mai fi si pe la altii, n-am de unde sti.
de 8 Martie
Doamnelor si domnisoarelor, va urez o zi superba, plina de soare, de flori, de voie buna si de iubire!
baba nr. 6
Isi scutura cojoacele de le merg fulgii. Fulgii de nea.
Ninge si mai si viscoleste.
Hai cu primavara!
Ninge si mai si viscoleste.
Hai cu primavara!
baba Dochia in post
Baba Dochia tine post. In mod sigur. Cred ca a facut un pic de exces cu fasolea, la cat de mult si tare bate vantul.
butoiul, ceapa si copchilul
Aparent, nici o legatura intre cele 3. Nici macar de ceapa.
Nu mai stiu cati ani aveam. Putini, in orice caz. Era vara, eram la bunicii dinspre mama. Imi aduc aminte crampeie din ziua aia, tin minte ca erau coapte dudele (agudele, cum li se spune prin partea unde mi-am petrecut multe zile din copilarie).
Bunicii plecasera la camp, era pe vremea CAP-ului, si ma lasasera acasa, de capul meu, incredintati fiind ca am suficienta minte incat sa nu fac tampenii. Ti-ai gasit! Ce s-a intamplat in ziua aia a ramas intiparit in amintirea mea si a bunicilor, si, ulterior, si a parintilor, dupa ce au aflat.
In general nu am fost un copil rau (zic eu). O comiteam foarte rar, dar, ca si in cazul de fata, cand se intampla, era de pomina.
Pe ulita bunicilor aveam cativa prieteni. Imi aduc aminte de Sorin a' lu' Burlacu, de-o varsta cu mine, si de Tatiana, care era cu un an sau doi mai mare decat mine. Nu mai stiu a cui era ea, dar sigur avea o apartenenta. Stiu doar ca statea la o aruncatura de bat de casa bunicilor, gard in gard cu ţaţa Maria, o sora mai mare de-a bunicii, care vorbea stalcit din cauza unor probleme cu dantura si care avea o gospodarie ceva mai mare decat a bunicilor mei, si pe care o vizitam foarte rar si foarte putin, pentru ca bunicii mei nu erau de acord sa mergem pe capul oamenilor si sa facem tambalau acolo. Asa au crescut-o si pe maica-mea, care, la randul meu, asa a incercat sa ma creasca si pe mine. Intr-o oarecare masura a reusit, cred eu.
Revenind la ziua cu pricina. Aparent, eu fiind acasa si cam plictisindu-ma, i-am chemat pe cei doi prieteni de joaca sa ne jucam. Eu, baiet di la uoras, aveam jucarii. Adica altceva decat un bat si un cerc. Aveam masinute, aveam soldatei de plastic, aveam chestii colorate si care pareau de pe alta lume pentru astia de la tara. Aveam un leagan atarnat de o creanga a dudului din fata prispei, pe care saracu' bunicul meu il monta in fiecare vara cat stateam la ei, si-l demonta cand plecam, ca sa nu-l bata ploaia si sa putrezeasca. Si, mai presus de toate, aveam bomboane, o resursa destul de limitata ce-i drept, dar valoroasa in acei ani. Ai mei, cand ma lasau la bunici, ma lasau cu haine, cu jucarii, ceva carti, mancare si dulciuri. Dulciurile mi le dramuia bunica, nu aveam acces nelimitat la ele.
Bun. Deci vin cei doi la bunicii mei in curte, si ne jucam noi pe-acolo cu jucariile mele. La un moment dat, cuiva (bunica mea zicea ca Tatiana ar fi fost cea cu ideea) ii trece prin minte sa mergem la altcineva in curte sa ne jucam acolo. Nici in ziua de ai nu stiu cine locuia acolo, nu stiu cum arata copilul ala, daca era baiat sau fata. Stiu doar ca pe mama lui/ei o cheama (daca mai traieste) Hermina, si a jucat un rol important in beleaua care avea sa se intample.
Era vara, precum spuneam, si ceapa avea minunatiile alea de tulpini lungi si goale cu inflorescenta in varf. Deci niste tevi in toata regula. Fiecare din noi a intrat in gradina femeii si si-a luat cate o asemenea teava.
Undeva, intr-un colt de gospodarie, femeia avea un butoi in care adunase apa de ploaie. Stiti, cum se face la tara. O mai folosesti sa te speli pe maini in fuga, sau seara pentru o igienizare relativa, doar a zonelor esentiale. Incepe sa se lege? Butoi cu apa... noi cu niste tevi...
Ei bine, din nou cineva avu o idee. Adica sa suflam noi in apa aia prin tevi, sa facem bulbuci. WOW! That sounds like a lot of fun! Copiii din ziua de azi, cu acces la ultimele jocuri pentru cele mai noi console, probabil m-ar privi cu mila daca le-as zice asta. Dar cat putea sa fie de fain! Ca sa fac o comparatie, e ca si cum o pisica ar fugari un banal ghemotoc de hartie.
Ne adunam asadar in jurul butoiului cu apa, 4 plozi arsi de soare si pusi pe harjoana, si ne aplecam peste marginea lui, incercand sa ajungem la apa cu tevile noastre din cozi de ceapa. Incercam, zic, pentru ca butoiul nu era plin, era cam pe jumatate. Ei, si cum ma aplecam eu asa, un pitic de copchil, ca disperatul, sa ajung cu teava aia de ceapa la apa din jumatatea de jos a butoiului, se pare ca m-am cam dus cu capul in jos. In apa. Ca-n filmele cu prosti sau cu gangsteri care vor sa stoarca informatii de la unii. De stors s-a stors si din mine ceva, dar e vorba de apa din haine.
Nu prea stiu ce s-a intamplat dupa ce am ajuns cu cracii-n sus in butoi. Bunica-mea zicea ca tocmai atunci ar fi intrat Hermina pe poarta, la timp sa se repeada si sa ma traga din butoi. Eu chiar nu-mi aduc aminte ce si cum. Singura chestie pe care mi-o mai amintesc de atunci e ca m-am dus acasa si i-am asteptat pe bunici in leagan, cuminte ca un mielusel. Nu-mi era frica ca o sa mi-o iau, ca de la bunici n-am luat niciodata nici macar o palma la fund, cum se da cand e plodul obraznic, dar stiam ca o sa ma certe. Si pe buna dreptate: eram lasat in grija lor. Si cum ar fi fost, Doamne-fereste, sa nu fi ajuns femeia aia in momentul potrivit sa ma traga de picioare din butoi? Nu mai era blogulucoje acum.
Cred ca asta a fost cel mai nasol moment din copilaria mea. Near-death experience. Pe femeia aia am mai vazut-o acum cativa ani cand eram la tara. M-a oprit sa ma intrebe daca stiu cine e. Evident, nu stiam, si i-am spus asta. "Eu îs Ermina, ti-am scos di chişioari din butoi cand iera sî ti îneşi!" Ce era sa-i zic? Am pupat-o si i-am zis sarut mana si multumesc ca ai facut asta.
Nu sunt un tip religios. Stiu sa imi fac cruce, stiu sa zic Tatal nostru, insa nu frecventez biserici, nu stiu Crezul si nici vietile sfintilor. Totusi, daca exista intr-adevar ingerii pazitori, atunci cred ca in ziua aia acela a fost ea, Hermina.
Nu mai stiu cati ani aveam. Putini, in orice caz. Era vara, eram la bunicii dinspre mama. Imi aduc aminte crampeie din ziua aia, tin minte ca erau coapte dudele (agudele, cum li se spune prin partea unde mi-am petrecut multe zile din copilarie).
Bunicii plecasera la camp, era pe vremea CAP-ului, si ma lasasera acasa, de capul meu, incredintati fiind ca am suficienta minte incat sa nu fac tampenii. Ti-ai gasit! Ce s-a intamplat in ziua aia a ramas intiparit in amintirea mea si a bunicilor, si, ulterior, si a parintilor, dupa ce au aflat.
In general nu am fost un copil rau (zic eu). O comiteam foarte rar, dar, ca si in cazul de fata, cand se intampla, era de pomina.
Pe ulita bunicilor aveam cativa prieteni. Imi aduc aminte de Sorin a' lu' Burlacu, de-o varsta cu mine, si de Tatiana, care era cu un an sau doi mai mare decat mine. Nu mai stiu a cui era ea, dar sigur avea o apartenenta. Stiu doar ca statea la o aruncatura de bat de casa bunicilor, gard in gard cu ţaţa Maria, o sora mai mare de-a bunicii, care vorbea stalcit din cauza unor probleme cu dantura si care avea o gospodarie ceva mai mare decat a bunicilor mei, si pe care o vizitam foarte rar si foarte putin, pentru ca bunicii mei nu erau de acord sa mergem pe capul oamenilor si sa facem tambalau acolo. Asa au crescut-o si pe maica-mea, care, la randul meu, asa a incercat sa ma creasca si pe mine. Intr-o oarecare masura a reusit, cred eu.
Revenind la ziua cu pricina. Aparent, eu fiind acasa si cam plictisindu-ma, i-am chemat pe cei doi prieteni de joaca sa ne jucam. Eu, baiet di la uoras, aveam jucarii. Adica altceva decat un bat si un cerc. Aveam masinute, aveam soldatei de plastic, aveam chestii colorate si care pareau de pe alta lume pentru astia de la tara. Aveam un leagan atarnat de o creanga a dudului din fata prispei, pe care saracu' bunicul meu il monta in fiecare vara cat stateam la ei, si-l demonta cand plecam, ca sa nu-l bata ploaia si sa putrezeasca. Si, mai presus de toate, aveam bomboane, o resursa destul de limitata ce-i drept, dar valoroasa in acei ani. Ai mei, cand ma lasau la bunici, ma lasau cu haine, cu jucarii, ceva carti, mancare si dulciuri. Dulciurile mi le dramuia bunica, nu aveam acces nelimitat la ele.
Bun. Deci vin cei doi la bunicii mei in curte, si ne jucam noi pe-acolo cu jucariile mele. La un moment dat, cuiva (bunica mea zicea ca Tatiana ar fi fost cea cu ideea) ii trece prin minte sa mergem la altcineva in curte sa ne jucam acolo. Nici in ziua de ai nu stiu cine locuia acolo, nu stiu cum arata copilul ala, daca era baiat sau fata. Stiu doar ca pe mama lui/ei o cheama (daca mai traieste) Hermina, si a jucat un rol important in beleaua care avea sa se intample.
Era vara, precum spuneam, si ceapa avea minunatiile alea de tulpini lungi si goale cu inflorescenta in varf. Deci niste tevi in toata regula. Fiecare din noi a intrat in gradina femeii si si-a luat cate o asemenea teava.
Undeva, intr-un colt de gospodarie, femeia avea un butoi in care adunase apa de ploaie. Stiti, cum se face la tara. O mai folosesti sa te speli pe maini in fuga, sau seara pentru o igienizare relativa, doar a zonelor esentiale. Incepe sa se lege? Butoi cu apa... noi cu niste tevi...
Ei bine, din nou cineva avu o idee. Adica sa suflam noi in apa aia prin tevi, sa facem bulbuci. WOW! That sounds like a lot of fun! Copiii din ziua de azi, cu acces la ultimele jocuri pentru cele mai noi console, probabil m-ar privi cu mila daca le-as zice asta. Dar cat putea sa fie de fain! Ca sa fac o comparatie, e ca si cum o pisica ar fugari un banal ghemotoc de hartie.
Ne adunam asadar in jurul butoiului cu apa, 4 plozi arsi de soare si pusi pe harjoana, si ne aplecam peste marginea lui, incercand sa ajungem la apa cu tevile noastre din cozi de ceapa. Incercam, zic, pentru ca butoiul nu era plin, era cam pe jumatate. Ei, si cum ma aplecam eu asa, un pitic de copchil, ca disperatul, sa ajung cu teava aia de ceapa la apa din jumatatea de jos a butoiului, se pare ca m-am cam dus cu capul in jos. In apa. Ca-n filmele cu prosti sau cu gangsteri care vor sa stoarca informatii de la unii. De stors s-a stors si din mine ceva, dar e vorba de apa din haine.
Nu prea stiu ce s-a intamplat dupa ce am ajuns cu cracii-n sus in butoi. Bunica-mea zicea ca tocmai atunci ar fi intrat Hermina pe poarta, la timp sa se repeada si sa ma traga din butoi. Eu chiar nu-mi aduc aminte ce si cum. Singura chestie pe care mi-o mai amintesc de atunci e ca m-am dus acasa si i-am asteptat pe bunici in leagan, cuminte ca un mielusel. Nu-mi era frica ca o sa mi-o iau, ca de la bunici n-am luat niciodata nici macar o palma la fund, cum se da cand e plodul obraznic, dar stiam ca o sa ma certe. Si pe buna dreptate: eram lasat in grija lor. Si cum ar fi fost, Doamne-fereste, sa nu fi ajuns femeia aia in momentul potrivit sa ma traga de picioare din butoi? Nu mai era blogulucoje acum.
Cred ca asta a fost cel mai nasol moment din copilaria mea. Near-death experience. Pe femeia aia am mai vazut-o acum cativa ani cand eram la tara. M-a oprit sa ma intrebe daca stiu cine e. Evident, nu stiam, si i-am spus asta. "Eu îs Ermina, ti-am scos di chişioari din butoi cand iera sî ti îneşi!" Ce era sa-i zic? Am pupat-o si i-am zis sarut mana si multumesc ca ai facut asta.
Nu sunt un tip religios. Stiu sa imi fac cruce, stiu sa zic Tatal nostru, insa nu frecventez biserici, nu stiu Crezul si nici vietile sfintilor. Totusi, daca exista intr-adevar ingerii pazitori, atunci cred ca in ziua aia acela a fost ea, Hermina.
efectul Zoso
Acum ceva vreme, Zoso a anuntat ca-si inchide blogul si s-a reprofilat.
In urma cu cateva minute am aflat de pe twitter ca nici Vaca nu mai scrie. Sa fie un nou sindrom?
In urma cu cateva minute am aflat de pe twitter ca nici Vaca nu mai scrie. Sa fie un nou sindrom?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)