Din ce in ce mai des citesc sau aud diverse persoane protestand fata de sintagma "mândru ca sunt român". Pentru ce sa fiu mândru? Ce face statul pentru mine? N-am ales eu sa ma nasc aici... si altele.
Traim intr-o tara superba. Da, stiu, infrastructura e de groaza, in mare parte. Locuitorii sunt, in multe parti ale tarii, inraiti si nu dau dovada de proverbiala ospitalitate româneasca. Multe localitati (in special in Moldova, aparent) au un grad mare de infractionalitate. Avem un procent mare de romi, si nu-s putini cei care se dedau la infractiuni. Asa-i, sunt multe bile negre. Anul trecut, prin primavara, am fost la o conferinta la Tg. Mures, unde am avut placerea sa-l vad, in carne si oase, si sa-l si ascult, pe colegul meu de breasla Groparu. Drumul spre Tg. Mures l-am facut mai mult pe intuneric, dar la intoarcere am mers ziua. Ce locuri frumoase am vazut din masina! Paduri, munti, rauri, satele cochete din partea aia a tarii...
Asta toamna am avut iar de facut un drum, pana la Cluj. Din nou am vazut peisaje de poveste, si din nou m-am simtit coplesit de cate locuri minunate avem in tara si nu le vedem, pentru ca ne imbulzim cu totii spre Bulgaria, Grecia, Austria, Ibiza sau Thailanda. Cati din noi au facut oare efortul sa mearga pana la cei mai apropiati munti si sa faca un traseu, cel mai usor, dar sa urce cat de cat pe munte si sa vada privelistea care li se infatiseaza ochilor de la 1000 si ceva de metri altitudine? Sau, si mai simplu, cati dintre noi isi aloca 2-3 ore dintr-un weekend sa faca o simpla plimbare printr-o padure. Nu sa mearga la picnic, ci pur si simplu sa isi puna o sticla de apa si 2 sandwichuri intr-un rucsac si sa umble asa, de nebun, printre copaci, sa admire florile sau sa isi taraie picioarele prin frunzele uscate (in functie de sezon), sa asculte vantul prin crengi si ciripitul pasarilor?
Anul trecut am urcat de doua ori pe Ceahlau, cu bebelina cu tot. O data pana la Fantanele si de acolo la cascada Duruitoarea, a doua oara pana la Dochia si inapoi. A fost extraordinar. Cu cea mica in spate (avem un sistem de purtare Luna), am facut multi kilometri in sus si in jos, spre incantarea ei. A si dormit la mine in spate, si s-a bucurat maxim de natura, de copaci ("Uau, tati, ai vazut ce inalti sunt copacii?!"), de drumul in sine si de multele ore petrecute cu noi.
Ca sa ajungi sa vezi niste locuri frumoase, sa intalnesti niste oameni cumsecade, trebuie sa faci un efort, mai mare sau mai mic. Nimic, sau putine lucruri, vin de-a gata. In general, nu prea poti sa-ti atingi telul fara sa faci absolut nimic. Asta e valabil in orice caz. Pana si unul care da un tun trebuie sa faca ceva, sa parcurga niste pasi, sa traga niste sfori, sa discute cu unii-altii. Deci tot e nevoie de ceva actiune.
Revenind la ideea initiala. De ce sa fiu mândru? Politicienii sunt toti o apa si-un pamant. De 26 de ani suntem nevoiti sa alegem raul cel mai mic. Alesii nu lucreaza niciodata (sau aproape niciodata) in folosul celor datorita carora au ajuns primari/deputati/senatori/parlamentari/presedinti. A se vedea inclusiv alegerile din 2014, cand lumea nu l-a ales pe Iohannis, si a votat impotriva lui Ponta. Am ales (da, inclusiv eu), credem noi, raul cel mai mic. Dar oare, asa sa fie? A trecut mai bine de un an si nu se intrevede mai nimic din "România lucrului bine facut" promisa de Iohannis. Ba mai mult, in ultima vreme a promulgat niste legi care mie imi ridica niste semne mari de intrebare. Unul dintre ele este: cui ii da raportul, cui ii este aservit? Legile respective nu par a fi facut pentru a sprijini poporul român, ci mai degraba impotriva sa. In fine, sa nu ma abat pre mult spre politica...
Personal, as avea de ce sa fiu mândru. Pentru o tara cu peisaje de poveste. Pentru o tara unde exista oameni care mai stiu sa povesteasca frumos, fie aspecte din viata lor, fie intamplari auzite de la altii, legende si snoave. Pentru acei oameni care inca mai traiesc aproape de natura, in simbioza cu ea, si isi iubesc viata asa cum e ea, mai usoara sau mai grea. Pentru acei români care, acum 60-70 de ani, au zis nu colectivizarii si comunismului, si care au avut de suferit (sau au murit) in inchisori precum cele de la Ramnicu-Sarat, Pitesti, Aiud, Gherla, Jilava, Suceava, Galati, Sighet, sau pe la Canal, sau in lagare de munca silnica precum cele de la Periprava sau de la Salcia, in Balta Brailei. Oameni care, in mare parte, erau studenti la Drept, la Filosofie, la Medicina, la Teologie sau la Politehnica. Oameni care au crezut cu tarie in ceva si au luptat pentru crezul lor. Unii s-au stins in timpul detentiei. Altii la scurt timp dupa eliberare, bolnavi, schiloditi, o parte din ei cu mintea ratacita. Altii de curand. Unii inca mai traiesc. Eroi in viata. Lor le datoram multe, chiar daca nu constientizam asta.
Pentru ce as mai fi mândru? Pentru faptul ca traiesc intr-o tara in care, uite, pot scrie toate aberatiile de mai sus in acest blog personal. Puteam sa ma fi nascut in Coreea de Nord, sau in Somalia, sau in Libia sau Sudan. As fi putut fi obligat sa ma tund ca presedintele, sau sa stau zi si noapte cu frica in san ca o sa-mi cada o bomba prin acoperis sau ca maine o sa sar in aer odata cu o masina capcana. Din fericire pentru mine, si pentru multi alti români, inca mai traim intr-o tara in care nu avem asemenea probleme. Cei care se plang si care au prins, cat de cat, regimul comunist, sa faca un efort de memorie (sau sa-si intrebe parintii sau bunicii - care or mai fi in viata si in stare sa le povesteasca) sa-si aduca aminte ce insemna inainte de '89 sa traiesti in minunata "epoca de aur". Sa-si aduca aminte frica de securitate, de emisiunile de radio ascultate pe ascuns, de lipsuri, de frig, de constrangeri.
Mai sunt mândru datorita celor ca mine si ca sotia mea, care facem un efort sa schimbam modul in care ne crestem si educam copilul: cu dragoste, empatie si rabdare, fara pedepse, fara violenta, fara obligativitatea de a face una sau alta. Incercam, noi si multi altii ca noi, sa schimbam din radacina (prin copiii pe care ii crestem asa) abordarea violenta si restrictiva implementata de comunisti. "Bataia e rupta din Rai" e prost inteleasa de multi. In general, lumea percepe asta ca o confirmare a faptului ca e OK sa-ti lovesti copilul, ca bataia e parte componenta a Raiului. Nimic mai gresit. Se presupune ca Raiul este un loc al lucrurilor placute, corect? Atunci, de ce ar face parte un lucru neplacut, pedeapsa fizica, din Rai. Sensul corect este ca bataia a fost eliminata din Rai. Apartine altei "sfere". Politica noastra e sa nu "coasem Raiul la loc", cum zicea un baietel dintr-o gluma pe care am auzit-o cu multi ani in urma. Bataia va ramane pe veci undeva, uitata, sa prinda praf. Cel putin in cazul nostru, nu stiu altii ce au de gand.
Alte motive ar fi ca exista locuri si oameni in tara asta care ne fac cunoscuti in lume, intr-un mod pozitiv. Transfagarasanul este considerata una dintre cele mai frumoase sosele din Europa, cascada Bigar una dintre cele mai frumoase din lume. Avem Delta Dunarii, castele frumoase (Bran, Peles, cel al Corvinilor), Sfinxul si Babele, Crucea Eroilor de pe Caraiman, si pana si mult-hulitul Palat al Parlamentului. Avem oameni de stiinta, artisti (Radu Beligan FTW), sportivi (cred ca Nadia e cea mai cunoscuta), profesori, elevi, studenti, medici, aviatori (o sa-i pun aici pe Vuia si pe Prunariu) si chiar si oameni simpli, dar muncitori si onesti, datorita carora România devine vizibila pe harti. Nu zic neaparat ca sunt mândru ca sunt român din cauza lor, ca sa nu se inteleaga ca m-as identifica cumva cu reusitele lor (in general, cam asta se reproseaza de catre terți in astfel de cazuri), dar pot fi mândru ca, datorita lor, devenim vizibili in sensul pozitiv.
Pentru ce mai sunt mândru? Pentru faptul ca putem iesi din tara si intra inapoi nestingheriti. Ia ganditi-va: vreti vacanta in Mexic, in Thailanda, in Franta, in Hawaii, sau sunteti cei mai tari din parcare si aveti bani sa zburati pe luna. O puteti face. Nu mai departe de 26 de ani, asta era doar un vis, si ala interzis, nici macar sa te gandesti la asa ceva n-aveai voie, ca imediat se gasea un "binevoitor" sa te dea in gat si te saltau baietii cu ochi albastri. Astazi cumparam abonamente online la site-uri unde putem vedea ce filme vrem noi. Din nou: acum 26 de ani aveam 2-3 ore de proslavire a maretiilor comunismului si osanale dedicate celui mai iubit fiu al tarii. Internet? Nici nu auzisem de el. Si acum auzi niste kinderi de 16-17 ani ca stiu ei ca pe vreme lui Ceasca era mai bine decat acum. Le recomand sa citeasca asta.
Si stiti pentru ce mai sunt mândru? Pentru faptul ca o am pe sotia mea. Fara faptul ca am posibilitatea de a merge in ce tara vreau eu (in 2004 eram in Suedia), fara faptul ca avem acces la tehnologie, la internet (ne-am cunoscut pe un site de online-dating, in 2004, in timp ce eram in Suedia), ar fi fost, zic eu, foarte putine sanse ca noi sa fim acum impreuna, casatoriti de 10 ani, cu o fetita superba de 3 ani, si cu niste realizari, cred, nu chiar de neglijat.
Deci, cred ca pot afirma ca sunt mândru ca sunt român. Chiar am de ce.
In concluzie: daca iti poti permite sa scrii orice ineptie iti vine pe blogul personal, sau pe FB, sau la rubrica de comentarii a unei publicatii online, sau pe Twitter, etc., in timp de tragi dintr-o bere (nu conteaza marca, pentru ca acum gasesti cam orice marca vrei in orice hipermarket decent), daca iti poti permite sa iti pozezi fundul sau țâțele si sa urci pozele pe Instagram de pe telefonul tau mobil de ultima generatie, daca stii ca maine iti poti da demisia ca sa pleci la alta companie, sau sa te apuci, mai frumos, de propriul tau biznis, sau pur si simplu sa-ti bagi p**a si sa pleci sa traiesti cu calugarii tibetani, daca portocalele stau si mucegaiesc alaturi de bananele alea care mai au un pic si se mumifica pe blatul din bucatarie, daca saptamanal arunci kile de mancare la gunoi pentru ca, nu-i asa, boala asta cu "sa iau mai mult, sa fie" e transmisa ereditar de la parintii trecuti prin lipsuri la copii, daca stai tolanit pe canapea si zapezi sictirit pe cele 260 de posturi si nu gasesti nimic "interesant" la televizor, daca ai masina si daca faci plinul de cate ori vrei tu sau ai nevoie, daca poti iesi in strada sa protestezi impotriva oricarui lucru care te deranjeaza, fara frica, daca...nu mai stiu, daca multe, atunci nu prea ai dreptul sa te plangi ca traiesti in tara asta. Ai 2 variante: bucura-te de ce ai, pentru asta poti sa fii mândru, sau nu fi, si pleaca din "tara asta de rahat", cum o numesc multi. Pentru ca ai posibilitatea asta. Nu te tine nimeni cu forta.
Sanatosi sa fiti, si fericiti!
Imaginea de la inceputul acestui "articol" e luata de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu