Pai sa le luam pe rand. Primul meu telefon, prin 2000 sau 2001, a fost un Alcatel OT Easy DB, fix ca asta:
Era destul de mare si de greu, dar rezistent. Tin minte ca avea si un soclu de incarcare: mufai soclul, puteai telefonul acolo si te uitai la el cum se incarca. Avea niste luminite frumoase cand suna. Si-a facut treaba bine, pana m-am hotarat sa-l schimb (schimbasem job-ul, plecasem de la stat la privat si aveam ceva mai multi bani, deci simteam nevoia unei primeniri) si a ajuns la tatal unui prieten.
Al doilea a fost tot un Alcatel, un OT 311. Mic, simpatic, imi placea ca spatele era convex si putem sa-l invart pe birou. Probleme cu joystick-ul, spre sfarsitul vietii.
OT 311-ul a ajuns la ai mei dupa ce mi-am luat un Sony Ericsson J300i. Tin minte si acum cand l-am luat, ma uitam pe internet de ceva vreme la el, si l-am gasit la promotie la EuroGSM (aveau un magazin pe strada Cuza Voda, langa posta, nu stiu daca mai exista si acum). Stiu ca mi-ar fi suras mai mult un K500, dar nu ma induram sa fac asa gaura in buget. Mi-a placut tare mititelul asta, avea designul ala aparte. Din pacate joystick-ul a cedat la un moment dat, asa ca a ajuns undeva printr-un colt al casei si l-a scos din uz fiica-mea acum vreo 2 sau 3 ani, jucandu-se cu el. Invatase sa deschida capacul din spate si l-am lipit cu super glue. Ulterior, la o curatenie, i-am facut vant.
In 2004, cat am stat in Suedia, si vreun an dupa aia, m-am folosit de un Siemens MC60. L-am luat de acolo, a costat o coroana suedeza, era in oferta impreuna cu ceva abonament. Primul meu telefon cu camera foto. [Ca o paranteza, tot in perioada aia am facut cunostinta cu prima mea camera foto digitala, un Kodak cu o rezolutie de doar 1 megapixel. Oricum, un super salt de la camera foto cu film, no name, pe care o luasem cu mine.] Dragut, usurel, dar cam scartaiau plasticele pe el. L-am vandut (ieftin) fetei unor prieteni de familie de-ai parintilor.
Dupa asta a urmat primul meu Nokia, un 3110 Clasic. Initial ma batea gandul sa imi iau tot un Sony Ericsson, pusesem ochii pe un flip-open, nu mai stiu ce model era (sa fi fost totusi un Siemens?). A contribuit la alegerea modelului asta faptul ca prietena mea de atunci (actuala sotie) avea si ea un Nokia si era foarte multumita de telefon. Bun, robust, m-am impacat bine si cu candy bar-ul asta. Cred ca mai e si acum pe undeva prin cosurile cu jucarii ale fiica-mii :-)
Cand 3110-ul s-a cam jerpelit, am hotarat ca e nevoie de o schimbare. Asta a insemnat cel de-al doilea Nokia, un C3. Semana cu un Blackberry, deci aducea a smartphone. Imi placea sumedenia de butoane, ecranul destul de mare si faptul ca se misca destul de bine. Plus camera de 2MP! Asta a ajuns la mama mea, pe motiv de degete mai subtiri. Tata nu l-a vrut, zice ca lui i-ar prinde bine un telefon cu butoane ca la tastatura de la comp, la ce degete are el.
Acum sunt si eu in rand cu lumea, am un smartphone. Am avut perioada de inceput in care aproape toata memoria lui era ocupata cu jocuri si joculete, aplicatii mai mult sau mai putin utile, de care m-am debarasat treptat. Acum fac cu el fix ce trebuie: vorbesc la telefon, verific emailurile, Instagram-ul, Twitter-ul, Linkedin-ul, FB-ul, vremea, conturile bancare, fac poze si ascult muzica (Tiesto), mai ales cand gatesc chestii cu complexitate (si, implicit, durata) mai ridicata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu