Acum doi ani, pe la ora asta, ne pregateam sa mergem la Arcadia. Eram nerabdatori, nelinistiti, curiosi, si total nepregatiti pentru ce avea sa urmeze. Aproape patru ore mai tarziu...s-a intamplat ea, Nati. Un puiut de om cu plamani puternici, tipand furioasa ca fusese smulsa, fara acordul ei, din culcusul cald in care se lafaise pana atunci.
Pe 1 decembrie erau acasa, si ea si mami. Noaptea care a urmat a fost dificila. Prima noapte cu ea acasa, un gogoloi neinteles care voia atentie, laptic si iubire. A urmat o perioada de acomodare, in care ne-am obisnuit, incet-incet, unii cu altii. Au fost colici, au fost nopti in care aproape ca nu am dormit, a fost granulomul, au urmat dintisorii, a fost herpangina (ocazie cu care a stat in spital vreo 3 zile impreuna cu mami), mai cate-o febra, etc.
Toate astea palesc pe langa bucuria pe care ne-o aduce prin simplul fapt ca este copilul nostru. Cand rade, cand sare, cand se bucura ca o vede pe mami si-i zice "mami, besc", cand imi numara degetele, cand imi ia mana si si-o lipeste pe fatuca ei dulce, cu obrajori rotofei, cand am cate-o buba pe mana si zice "tati, buba" si apoi imi ia mana si da pup pe buba, cand se cuibareste in brate la mami si se pisiceste, cand raspunde cu un "da" atat de suav la cate-o intrebare de te topesti pe picioare de drag, cand te ia de mana si vrea sa va jucati cu pantina (plastilina), cand canta in legea ei, cand isi numara degetele de la manute (sarind, uneori, ba peste 5, ba peste 7, dar ce mai conteaza?), cand, seara, daca eu raman in urma atunci cand mergem la culcare, intreaba "tati?" si eu ii confirm ca termin ce mai am de facut si vin langa ele sa facem nani, cand ne harjonim cateva minute inainte de culcare si tragem o chitaiala pe cinste, cand viseaza si rade prin somn, cand cere "tatofi" (cartofi) sau "titic" (laptic) sau "tuti" (turte facute de bica Meri), si exemplele pot continua la nesfarsit.
Ador sa ii perii parul carliontat, o combinatie superba intre parul meu (ondulat) si cel al lui mami (drept), asa cum isi dorea mami, sa o tin in brate, sa o dau in "roller-coaster", sa o fugaresc prin casa, sa ii pregatesc chestii (chiar daca nu mananca intotdeauna ce gatesc eu) - mai ales clatite, sa ii fac tot felul de figurine din plastilina si, nu in ultimul rand, ador faptul ca este fetita noastra si ca ne completeaza familia in cel mai frumos mod posibil.
Dragul meu copil, astazi e ziua ta. E frig, e chiar nitel mohorat afara, dar asta nu conteaza. Ce conteaza e ca ai doi parinti care te iubesc, care se iubesc, care isi dau silinta sa fie parinti buni pentru tine, si pentru care tu esti cea mai mare reusita din viata lor de pana acum. Tu esti soarele nostru, si nadajduim ca vom reusi astazi sa-ti transmitem macar un crampei din caldura asta imensa pe care o transpui tu in sufletul nostru.
Te iubim! La multi ani, Nati scumpa!
PS: La multi ani si tie, sotioara mea draga si mamica desavarsita! Te iubesc si-ti multumesc ca esti parte din micuta noastra treime!
2 comentarii:
Am scăpat acest eveniment! La mulţi ani, cu multă sănătate! Ce bine că ai scris. Eu am uitat cu ce stâlceli de limbă mă făcea fiica-mea să zâmbesc când era mică. Parcă nu-l pronunţa pe r în interiorul cuvântului - era blad nu brad :)) Cam asta e ceea ce ţin minte. Să fiţi fericiţi!
Multumim pentru urari!, Toate cele bine si voua! Are o gramada Nati, specifice varstei. Una dintre cele mai amuzante e "Nati poate nu", cand, evident, nu reuseste sa faca ceva :-)) Hmmm...tocmai mi-am dat seama: e ca in engleza: "Nati cannot". Daddy's girl!
Trimiteți un comentariu