la rasaduri inainte - episodul 2

Se pare ca in weekend o sa am treaba: repicarea rasadurilor de tomate, de ardei, de craite si carciumarese, si cred ca si a condurasilor. O sa vad exact cum se prezinta si tarhonul, dar cred ca-l paste si pe el o repicare. Celelalte (petunii, rubarba, micsandre, busuioc, levantica) o sa mai stea putin.

Pana atunci, m-am documentat (aici, aici, aici).

Mi-am mai comandat niste seminte, sper sa-mi ajunga zilele astea si sa le pun la incoltit. Am un soi de ardei iuti si unul de tomate care nu au vrut sa colaboreze, dar nu ne dam batuti, mai incercam.

Lincoln

Weekendul trecut m-am uitat, intr-o oarecare masura, la Lincoln, asta de-a luat Oscarul. Cand s-a terminat, mi-as fi dorit sa fi vazut Abraham Lincoln: Vampire Hunter.

In mod clar nu inteleg arta.

The Grey a mers muuuuuult mai bine :-) Life of Pi la fel. Si a fost foarte placut sa revad si Hobbitul, prima parte.

cauza si efect

Daca-i faci asta de prea multe ori cainelui tau...












O sa arate asa tot timpul:













Sursa imagini: prima si a doua.

de post

Se iau niste legume existente prin frigider sau congelator, adica morcovi, fasole verde pastai, ceapa rosie, praz, ardei gras, zucchini.

Se pune tigaia wok la incins pe aragaz.

Cand s-a incins, se pune ulei de masline. Eu am mai pus si un pic de ulei aromatizat (mandarine cu chilli - achizitionat acum ceva vreme din LIDL cand a fost saptamana africana).

Se rastoarna toata gloata de legume in tigaie si se purcede la wok-uit.

Eu am mai folosit si un pic de sos Sukiyaki pentru stir-fry si niste sos de soia pentru asezonare.
















A fost bun :-)

ganduri proFUNDe

Iaca ce zacea intr-o zi pe pardoseala toaletei pentru barbati de la mine de la birou:


la pescuit la Ezareni

Hmmm...cica se da drumul la pescuit la Ezareni. Veste buna, tinand cont ca e la 5 minute de mine. Au trecut ani buni de cand am fost acolo ultima data, si cand am prins o singura rosioara amarata. Dar tot acolo am prins salau (frate-meu a prins unul de cca 400g, eu doart de-aia cat degetul) si o stiuca mica-mica, un pix. Si bibani cu nemiluita.

Din ziar citire:
Iazul Ezareni isi deschide portile pentru pescari de pe 30 martie. Iazul a fost populat cu pesti de diferite dimensiuni, de la lungimea unei palme pana la "monstri" de cateva kilograme.
Si cateva spicuiri din regulament:
Taxa: 60lei/zi
Pescuitul se desfasoara intre orele 6 - 18
Nr. de scule: 3 (cu cate 1 sau 2 carlige pe fiecare lanseta sau varga)
NU SE PESCUIESTE NOAPTEA
Insotitorul sotia si copilul nu platesc taxa, au voie doar cu un bat de mana fiecare respectiv 1 carlig. Insotitorii trebuie sa stea in stand cu pescarul cu care au venit.
PESTELE CARE SE RETINE: 5 kg caras SAU 3kg crap, ce este peste cantitate asta si se vrea retinerea lui se plateste 15 lei/kg indiferent (crap sau caras)
CAPTURA mai mare de 3 kg se elibereaza si se primeste un bon ptr o zi de pescuit, SAU daca vrea sa-l retina plateste ptr fiecare kg in plus (ce are peste 3 kg) 15lei/kg
POPULARE: Crap si Caras pana acum, urmeaza si alte specii Novac, Fitofag, Cteno si Salau

Se da si un numar de telefon: 0746-920997

Informatiile au fost luate de aici.

Pentru cine nu stie unde e iazul si cum se ajunge acolo, introduceti coordonatele urmatoare in Google Maps: 47.113715,27.554197

acum un an

Eram mai tanar. Cu un an. Dar de atunci s-au intamplat cateva lucruri importante. Pentru mine, cel putin.

Primul ar fi ca acum sunt tatic de Nati, care acusica face 4 lunite. Sau a-lunite, cum le zicem noi. E un copil frumos, sanatos si care se dezvolta bine.
Iubesc si sunt iubit.
Apoi ar fi ca sunt in continuare fericit. Am o familie, am un acoperis deasupra capului, am un loc de munca.
Sunt si unchi, pentru a doua oara.
Parintii mei sunt amandoi in viata si-s relativ bine. Na, chestiile aferente varstei.
N-am facut niciun accident, deci n-am cheltuit nici cu masina (decat chestiile uzuale, gen combustibil, consumabile, revizii, ITP), si nici n-am fost nevoit sa o schimb din cauza asta. Si nici n-am stat prin spitale.
Sanatos sunt, zic eu.
Am scapat de ratele la o banca, au mai ramas doua :-)

Ce mi-as putea dori mai mult?

martie. ninge. nasol

'bag sutu, iar e iarna?!
















Poza e facuta de sotioara :-)

buna dimineata (64)

7:12
1/50s - F5.6 - ISO100 - 29mm

la rasaduri inainte - episodul 1

Anul trecut mi-am propus ca anul asta sa-mi fac eu rasadurile pentru ce am de gand sa plantez prin curte. Adica flori, plante aromatice si legume.

Asa ca, pe langa semintele de tomate pastrate de anul trecut (rosii cherry, inima de bou si galbene) mi-am achizitionat diverse seminte din magazine si de pe net, si pe 11 martie la ceas de seara le-am pus la incoltit in paharute de plastic, in panat special pentru rasaduri achizitionat din Baumax. Pana acum mi-au iesit cateva tomate, niste craite, carciumarese, vreo doi condurasi, tarhonul si rubarba. Mai astept sa incolteasca levantica (am pus seminte de la vreo 3 producatori), micsandrele, ardeii iuti si petuniile.

Daca se incalzeste, o sa trec si la munca fizica pe-afara. Am de pregatit cateva straturi pentru verdeturi: marar, patrunjel simplu, patrunjel cret, arpagic (chives, pentru cei mai pretentiosi), bame si altele.

Profitand de incalzirea vremii, usturoiul plantat asta toamna a scos motul din pamant si acum are undeva intre 3 si 5 cm inaltime.

Ceva poze o sa pun in zilele care urmeaza, in masura in care o sa mai si reusesc sa fac vreo cateva.

cardurile de memorie

Acum vreo 2 ani am luat de la eMAG un card MicroSD de 8Gb, de la Hama, pe care l-am folosit la telefon. Am pus poze pe el, muzica, filme, sa am ce face in momente in care trebuie sa omor cumva plictiseala. Acum vreo luna a murit. Cardul, nu telefonul. Iremediabil. Am incercat cu diverse si multiple instrumente gasite online sa il resuscitez...nimic. I-am pus cruce. Deci, sa tot cumperi Hama. N-am nimic cu eMAG-ul, mi-e ciuda pe producator. Petru cardul ala de kk.

Asa ca acum va trebui sa-mi iau altul. Mai am vreo 2 caduri Kingston pe care le folosesc la camera foto, si pana acum au functionat foarte bine. Deci cred ca tot un Kingston o sa-mi iau. Mi-a trezit interesul asta, Kingston Micro-SDHC, 16GB, Clasa 10. E in wishlist si va fi achizitionat in curand :-)

la multi ani!

Doamnelor si domnisoarelor, la multi ani! Sa fiti iubite, respectate, adorate, rasfatate si sa aveti parte, in general, cam de tot ceea ce va doriti. Macar azi.

PS: Pupici sotioarei mele si zambilutei lu' tati.

trecut-au anii

Ultima data cand am iesit din tara via aeroport a fost in 2005. De-atunci n-am mai fost perchezitionat de agentii de paza de undeva. Perchezitionat e mult spus, pentru ca la aeroport am trecut pur si simplu prin poarta stelara, n-a urlat, asa ca mi-am vazut de drum. Singura data cand a trebuit sa dau explicatii a fost in decembrie 2004, cand ma intorceam din Suedia, si omuletilor de la aeroportul din Praga nu le era clar de ce pe ecranul lor se vedeam o caruta de cabluri la mine in rucsac. Le-am aratat ca-s de la camera video si de la iPod, si m-au lasat in pace.

Luni (mi-am inceput saptamana bine), la intorcere spre casa, m-am oprit in Selgros sa cumpar o camasa pentru tata socru si am luat si niste baterii pentru caruselul bebelinei. Le platesc, frumos, inhat factura si dau sa ies. Ma opreste o cerbera sa-mi verifice lista (mare, 3 articole), se uita, eu ii zic ironic "Da' parca nu mai verificati facturile", mai ales ca se vedea clar ce luasem, iau factura si dau sa trec de kkturile alea care strajuiesc usa. Kkturi care, evident, incep sa urle. DAFUQ!!! Din pamant din iarba verde apare unu, imi flutura prin fata o legitimatie de GIP-Est si ma pofteste intr-un birou sa-mi administreze o perchezitie. O cheama si pe tanti, probabil in caz ca era nevoie sa imobilizeze infractorul. Adica je.

Bun, ajungem in birou, "scoateti tot ce aveti prin buzunare", ii zic ca nu mi se pare normal sa ma ia la impins vagoane fara sa fi verificat mai intai daca nu e de la camasa, vreo chestie de-aia de siguranta, el ca nu, ca sa vedeti, ca asa trebuie sa procedeze, "aveti legitimatie?", zic "pai altfel cum as fi putut cumpara astea, fara legitimatie?", scot de prin toate buzunarele - si am avut ce, "mai aveti ceva?", zic "nu cred", ia o chestie de-aia de se manevreaza manual si incepe sa o plimbe pe langa mine. Evident, nimic. Nici macar un bip. Nimic. Nada. Zero. Cucu. Si incepe ca vai, ne cerem scuze, dar sa vedeti...apropo, cand mai intrati in magazin cu produse similare - si arata pachetul meu de guma Airwaves, inceput, mototolit, cu aspect clar de tinut in buzunar cine stie de cand - sa le declarati la intrare, ca altfel putem considera ca l-ati luat de la noi, bla bla bla. Si-i zic "bun, dar asta are si el un cod de bare, se poate verifica daca e furat sau l-am avut deja", la care el "da, dar e mai bine, ca sa nu existe neplaceri, bla bla bla". Si-i zic "pai asa, inseamna ca din punctul dvs de vedere, toti cei care intra in magazin si au guma in buzunar sun potentiali infractori, nu?". A marait ceva, n-am inteles ce.

I-am comunicat, in concluzie, ca ar fi bine sa faca ceva cu kkaturile alea antifurt, ca nu mi se pare normal sa trec prin experienta asta dampulea, si ca ca client ma simt lezat in demnitatea mea de client si cetatean al Romaniei (nu i-am zis chiar asa, dar ceva de genul). Sunt sigur ca in noaptea aia a plans cu fata-n perna de jalea mea si de leziunile provocate ego-ului meu de client si cetatean.

Dupa ce mi-am strans lucrurile, ne-am pupat, ne-am urat prietenie vesnica, ne-am salutat si ne-am despartit cu voiosie.

NOT.