Preferatul meu era ursii si vanatorii (o alta denumire, care circula pe la noi, a jocului "ratele si vanatorii"). Imi mai placea si "tara, tara, vrem ostasi", "imparate, cat e ceasul" (jocul unde "imparatul" dadea raspunsuri de genul "3 pasi de furnica", "5 pasi de elefant", etc.).
Tarile, lapte gros (mi-o luam de la taica-meu de fiecare data cand ma prindea ca joc, ii era frica sa nu ma accidentez), evident, tevile cu cornete (tuberman cu sageti le ziceam noi).
Telefonul fara fir, "flori fete sau baieti, melodii sau cantareti", de-a v-ati ascunselea (sau "ascunsa", mai pe scurt).
Miuta (poarta de 1m, fara portar, echipe mici, de 2-3 oameni), "obligata", cu varianta "obligata la bara", in care, daca cel dinaintea ta nimerea bara, trebuia sa dai si tu bara, altfel ieseai din joc.
Fotbal in parcul care acum e parcare Rompetrol.
Prinsa, adica o goana nebuna a participantilor la joc, fugariti de cel care avea nesansa sa iasa la numaratoare.
"Par-pac", un fel de counter-strike, dar cu arme de jucarie care nu faceau nici macar un zgomot. De multe ori, in lipsa de pistoale de plastic, ne confectionam unele, foarte rudimentare, din bete gasite prin parcul de care ziceam mai sus.
"Expeditii", adica umblam de nebuni prin paduricea de langa stadion, sau, cand mai crescuseram putin, mergeam chiar la padurea de langa oras, la cca 5 km. Ce chiuieli si harjoana...Miss those days :-(
"De-a doctorul", "de-a mama si de-a tata" - am observat ca nu prea au fost pomenite. Am invatat multe, zic eu, datorita acestor doua "jocuri". Si, cu ocazia asta, le multumesc fetelor care mi-au fost "paciente" sau "consoarte" in jocurile astea.
Tzigle - se adunau cioburi de geam, cca 10, se facea o stiva, si se punea in mijlocul unui cerculet desenat pe asfalt. de la cercul cu pricina de trasa o linie, de cca 2 - 2.5 metri. Stiu ca se mai trasa o linie scurta care o intersecta pe cea mare, cam pe la mijloc, dar nu-mi mai aduc aminte de ce. Se folosea o minge de tenis de camp, pe care trebuia sa o dai "de-a dura" de-a lungul liniei, in asa fel incat sa darami cat mai multe tzigle. Se juca in mai multi, si, daca nu ma insel, in momentul in care cineva darama tzigle, ceilalti trebuia sa o ia la sanatoasa, si sa ia distanta de acel cineva. In momentul in care acesta recupera mingea (cat mai repede), o arunca spre un alt participant. Daca nimerea, il scotea din joc. Nu-mi mai aduc aminte cu precizie regulile, dar imi placea jocul asta.
Ne mai faceam si arcuri din tot felul de bete, iar sagetile le confectionam din stuf de pe malul baltilor sau garlelor din marginea orasului (alt motiv de "expeditie").
Mai era si "tablite", un joc oarecum stupid: se luau capace metalice de la sticlele de bere si de dezdoiau marginile, pana ajungeau ca niste discuri. Prin dezdoire, discurile atea erau oarecum concave, ceea ce le dadea stabilitate cand erau puse cu partea concava in jos. Se facea o stiva cat mai mare, in care se arunca, de la o distanta oarecare, vreo 2-3 metri, cu cheia de la cutia postala (nu stiu cati isi mai amintesc vechile chei de genul asta, dar pareau facute expres pentru asa ceva). Unele tablite cadeau cu fata in jos. Tinand cheia de capatul subtire, trebuia sa lovesti cu capatul lat al cheii margine tablitelor cu pricina. Aveai dreptul la o singura incercare. Daca intorceai tablita, aveai dreptul sa incerci sa intorci o alta. daca nu, era randul urmatorului jucator. Ce reuseai sa intorci, era al tau. Restul tablitelor care cazusera normal erau stivuite inapoi si se repeta procedura.
Si multe altele...
"Où sount les neiges d'antan?"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu