In sfarsit, m-am hotarat sa scriu despre el. Despre
SkyMaster 15x70
. A intrat de relativ putin timp in posesia mea, inlocuindu-l pe
celalalt, pe care l-am facut cadou tatalui meu.

Imi doream binoclul asta de multa vreme. Pusesem ochii pe el pe un alt site care vinde numai instrumente si accesorii pentru astronomie, dar era putin mai scump decat la
eMAG. Plus taxele de transport.
Am oscilat mult intre 15x70 si 25x70. Am cautat review-uri, am citit pe forumuri. Am vrut sa vad ce zic altii, mai experimentati, despre
scula asta, si, intr-un final, m-am decis: urma sa fie primul meu instrument astro dedicat. Pana voi reusi sa strang suma necesara pentru un telescop, SkyMaster-ul va fi companionul meu de nadejde in ale observatiilor astronomice.
E robust si greu. Aproape 1.4 kg. Il tii o perioada in mana, vezi ceva, dar in cateva secunde tremuratul (voluntar sau nu) mainilor cam face aproape imposibila utilizarea lui. Nu mai zic, daca vrei sa faci observatii care presupun o inclinare a capului mai mare de 60 de grade...vorba aia, te-a vazut Dumnezeu. Am incercat asta, am vrut sa ma uit la Andromeda, si in cca 1 minut aveam deja gatul teapan. Bine, Andromeda era fix deasupra mea, deci a contribuit si asta.
Aici intervin cu succes adaptorul pentru trepied si, evident, trepiedul. Adaptorul cu care vine acest binoclu este din plastic, ceea ce inseamna ca, la greutatea binoclului, e nitel cam flexibil. Ceea ce se traduce prin faptul ca, atunci cand umbli la binoclu, dureaza cateva secunde sa se opreasca tremuraturile si vibratiile provocate de adaptor. Am inteles ca cel metalic e incomparabil mai bun, asa ca intentionez sa cumpar unul, in viitorul apropiat.
Trepiedul e bine sa fie cat mai solid. Eu mi-am luat unul nou, care, cu coloana inaltata la maxim, imi aduce binoclul pana la nivelul ochilor, ceea ce este o chestie fenomenala. In orice caz, vara asta am de gand sa-mi construiesc o montura paralelogram pentru binoclu si sa-mi achizitionez un sezlong pentru observatiile mai putin comode.
Binoclul e imbracat in cauciuc, deci rezista, teoretic, si la vreme umeda. Din cate stiu eu, insa, in interior nu are azot, deci e predispus la aburire. Capacele care acopera lentilele si ocularele sunt si ele din cauciuc. Nu prea ma incanta insa capacul ocularelor. Da, capacul. E tipul acela care acopera ambele oculare odata. As fi preferat sa fie ca la 10x50, cate un capacel per ocular, dar daca asta a fost decizia producatorului...
Cupele ocularelor sunt pliabile, asa ca binoclul poate fi folosit cu succes si de cei care poarta ochelari. Prismele din interior sunt din Bak4, fata de BK7 la 10x50, si, din cate am inteles, e mult mai bine, refractia luminii facandu-se mult mai bine, Bak4 fiind o sticla de calitate superioara celeilalte.
Nu ma pricep foarte bine la optica, asa ca nu ma pot pronunta cu certitudine daca binoclul pe care il am este bine colimat. In orice caz, nu ma dor ochii chiar daca stau minute in sir sa privesc la Pleiade sau la nebuloasa Orion, satelitii lui Jupiter se vad clar separati, Pleiadele au mult mai multe stele in jurul lor decat se vedeau prin 10x50, iar despre luna ce sa mai zic...e superba.
LE 28 ian. 2015: Modelul 15x70 nu mai este disponibil in acest moment la eMAG, in schimb exista
SkyMaster 25x70. Modelul 15x70 se mai poate achizitiona si de
aici.