20 de kilometri

Mai exact, 19.7. Plecare din Durau, via cabana Fantanele, Poiana (cu) Viezuri, cascada Duruitoarea, cu revenire in Durau.

Am pornit pe la 14:30. La 14:40 plateam taxa de rezervatie, dupa care incepeam urcusul. Prima drumetie pe munte a bebelinei, prima drumetie serioasa pentru sotioara. Cu noi a fost si nanuta bebelinei, careia cea mica i-a purtat tot timpul grija: "Unde-i nana? Unde-i nana?".

Cam ora am facut pana la Fantanele (altitudine 1220m - traseu cu dunga rosie). Traseu de dificultate medie, cu bucati rezonabile si cu bucati pieptise, care ne-au cam pus la incercare plamanii si picioarele de soareci de birou. Dar am izbandit si am ajuns cu bine sus, unde ne-am delectat cu limonada (10RON/litru), ceai cu rom (2RON/cana), apa minerala (5RON/sticla de 500ml) si bere la doza (6RON).

Dupa un popas de vreo jumatate de ora, timp in care am savurat sus-numitele lichide si am facut poze, am decis sa purcedem spre cascada Duruitoarea. Eu mai fusesem la cascada cu ceva ani in urma, stiam cat e de frumoasa si ca merita drumul pana acolo. Atata doar ca eu ajunsesem acolo pe un alt traseu (Durau - vf. Toaca - Dochia - coborare pe la cascada). In fine, am discutat, am decis, am impachetat si am plecat. In drum spre Poiana cu Viezuri (altitudine 1195m - traseu cu triunghi galben) bebelina a adormit (buna treaba Luna asta, si-a facut treaba cu brio!), si a tras un somnic de vreo ora, imbatata de liniste, de mirosul padurii si de aerul tare al muntelui.

Dupa multe suisuri si coborasuri (unele mai soft, altele din categoria "OMFG, are you kidding me?!") am ajuns la cascada (altitudine 1250m). Era asa cum o stiam: frumoasa, impresionanta, zgomotoasa. A placut si fetelor, si au zis ca a meritat tot efortul (asta dupa niste reprize de "stiu ca mai pot, dar pur si simplu nu mai vreau sa mai merg").

Dupa o scurta odihna si aici, plus o alta serie de poze, am pornit spre Durau (traseu cu cruce rosie), unde am ajuns pe la 8:15 seara. Bucata de coborare spre Durau, din Poiana cu Viezuri, e solicitanta rau tare. Genunchi, incheieturile soldurilor... E de facut doar la coborare, zic eu, mai ales pentru persoane ca noi, care mergem pe munte din an in Pasti.

Eram obositi si flamanzi, si, datorita sotioarei, care numai despre asta a vorbit toata bucata de la Duruitoarea pana in statiune, am vazut numai pizza in fata ochilor. Din pacate, pizza pe care am gasit-o a cam fost sub asteptari. La 22 RON ne-am fi asteptat la ceva mai OK, dar asta e, asta avem, cu asta defilam. Noroc ca mai aveam ceva din cele luate din LIDL-ul din Tg. Neamt, asa ca am avut din ce incropi o cina rezonabila.

Impresiile finale: bebelina a fost super incantata, au impresionat-o mult brazii mari si inalti, stancile, linistea, muntele si cascada. In fond, pentru ea urcasem atat. Vrem sa o obisnuim si sa-i insuflam dragostea pentru munte si natura in general. Am luat si hotararea ca urmatoarea excursie la Durau va presupune un urcus pana pe Toaca si la cabana Dochia, numai ca ne vom intoarce pe acelasi traseu. Din cate imi aduc aminte, coborarea de la Dochia spre cascada e destul de dificila, desi spectaculoasa, cu portiuni inguste si bucati de lant/sufa de otel fixate de stanca de care sa te tii. Nu cred ca e ceva ce as vrea sa fac cu bebelina in spate, prefer sa astept sa mai creasca putin si sa merga pe picioarele ei :-)

In orice caz, ne-am incarcat de energie, iar simplul fapt ca am fost impreuna si am facut toate astea ca o familie conteaza cel mai mult.