Dormeam, fara grija, pe patul de langa soba, in prima camera. M-am trezit in ceva zgomot de radio (de difuzor, mai exact - pentru cine nu stie sau nu-si mai aduce aminte, asa aratau "radio-urile" pe atunci, mai ales la sate; un singur buton, nimic de reglaj - dealtfel, la ce ar fi fost bun, cand singurul post prins emitea doar stiri despre Ceausesti si cotele apelor Dunarii), si tin minte ca m-am ridicat in capul oaselor si am intrebat-o pe bunica (fie-i tarana usoara!):
E teatru radiofonic?Nu mai stiu ce mi-a raspuns, probabil mi-a spus ca e revolutie si ca se trage si ca mor oameni si ca o sa pice Ceausescu. M-a trimis acasa la doctorul veterinar, care statea peste drum de ea, sa vad la televizor ce si cum. Nu mai stiu cine mai era acolo in afara de doctor si de sotia lui, farmacista. Tin minte ca a venit la un moment dat preotul satului, var de gradul 2 cu mama. Asa cum se obisnuieste mai ales in mediul rural, unde relatia dintre preot si sateni e mult mai stransa decat la oras, preotul a trecut pe la fiecare ca sa sarute crucea si icoana cu Maica Domnului cu Iisus in brate.
Copil, nedus prea mult la biserica si nefamiliarizat cu asemenea practici, stiam sa-mi fac cruce si cam atat (imi aduc si acum aminte, vag, ce-i drept, cum ma invata bunica sa-mi fac cruce corect - dar cam asta mi-a fost toata educatia religioasa - am invatat Tatal Nostru singur, dar abia dupa '89, iar Crezul nu-l stiu nici acum), cand mi-a venit randul am dat o replica ciudata pentru ceilalti, care i-a lasat descumpaniti pentru cateva secunde:
Stiti, eu nu obisnuiesc...Nu retin exact cum a fost dupa asta, dar cred ca cineva (doctorul sau preotul) a ras, "Auzi, cica nu obisnuieste!" Cert e ca m-am conformat si mi-am facut o cruce, oarecum stangaci, si am pupat crucea si icoana.
I-am vazut la televizor pe Caramitru (il stiam din filmele cu Liceenii si nu numai), pe Dinescu, pe Roman si pe Iliescu. Cred ca doar pe Caramitru il stiam dupa fata, restul imi erau necunoscuti. Vorbeau mult, chemau oamenii sa-si ia portia de libertate, ziceau chestii de neinteles pentru copilul de atunci, despre libertate, despre Ceausescu si despre armata care s-a alaturat revolutionarilor.
Frate-meu era, in momentul ala, in ceva tabara de matematica pe la Sovata, cu inca niste colegi de liceu. Daca-mi aduc bine aminte din ce mi-a povestit cand ne-am vazut, i-au urcat destul de repede in autocar si i-au expediat inapoi la Vaslui (pe atunci locuiam in Vaslui), si au fost opriti de ceva militari pe la Lacu Rosu, pentru verificari.
Tin minte ca am stat cateva zile la bunica, macar acolo era mai putin probabil sa apara evenimente violente, spre deosebire de maretul municipiu Vaslui, oras resedinta de judet. Oricum, nu stiu daca a fost sau nu revolutie la Vaslui.
De la ce m-am luat cu amintirile astea? De la faptul ca acum vreo luna am parcurs doua PDF-uri, asta si asta, cu marturii ale unor oameni care au gustat din reeducarea practicata in inchisorile comuniste. De atunci am vazut si cate ceva din Memorialul Durerii si am inceput sa citesc PDF-ul cu cartea lui F. C. Pavlovici, Tortura, pe intelesul tuturor. Realitati crunte, greu de imaginat pentru cei care le citim acum din spatele unui monitor. Dar e bine sa nu uitam. Sa citim, macar, tot ce putem despre ceea ce a fost comunismul in Romania, despre cei care au tinut cu dintii de mandria si demnitatea lor, de credinta si de integritatea lor spirituala, dar si despre cei care au facut tot posibilul sa ii ingenuncheze, sa ii striveasca, sa ii anuleze ca oameni. Pe langa toti cei care au murit atunci, in decembrie '89, si oamenii astia care au trecut si au supravietuit anilor de detentie la Gherla, Jilava, Galati sau Aiud, sunt niste eroi, din punctul meu de vedere.
In continuare, nu pot sa-i inteleg pe cei care spun, cu nostalgie "Mai bine era pe vremea lui Ceausescu". Nu pot, pur si simplu nu pot, dar ma consolez cu gandul ca nu mai sunt multi. Fugit irreparabile tempus.
Poza cu timbrul e luata de la allnumis.
Un comentariu:
Frumos articol, ce aventura a fost si atunci..
Trimiteți un comentariu