ptiu, stuchi-ne-ar motanul

Vrednici copii au mai facut parintii nostri. Aseara am gatit, in tandem.

Carnea am pregatit-o de ieri dimineata pentru sedinta de gatit. Adica am taiat-o in bucatele pe care am pus usturoi, maghiran uscat, boia dulce si un pic de ulei de masline. Fara sare.










Am taiat niste ardei gras din gradina lui padre, am ciopartit si niste morcov si o bucata de pastarnac, si am plans alaturi de niste ceapa rosie si alba. Ceapa rosie productie proprie (nu aplaudati, va rog, nu e cazul), cea alba nu stiu a cui, ca am luat-o din piata. Ca si morcovul, dealtfel.











Intr-o cratita nu prea mare am incins vreo 2 linguri de ulei de masline si am aruncat acolo legumele. Le-am lasat sa se chinuie cateva minute, pana s-a speriat ceapa de tot si s-a cam albit la fata.












Cum rosii nu mai aveam, pentru ca le folosisem sambata la simulacrul ala de legume la cuptor in vas yena, m-am folosit de niste suc de rosii, produs tot de padre, pe care l-am pus (sucul, nu pe padre) peste legumele calite. Plus niste apa, ca sa aiba unde se balaci legumele. Am lasat sa forfoteasca asa vreo cateva minute, si apoi am dat drumul la mazarea congelata peste amestecatura asta. Mazarea provenind, bineinteles, tot din gradina lui padre.











Am dat focul la mic, am pus un capac si le-am lasat sa vada si ele despre care-i faza cu Dante si infernul lui. Intre timp m-am apucat sa torturez pieptul de curcan deja asezonat si cu aromele bine intepenite in fibra.

Am rasturnat carnea din vasul in care o lasasem in concediu de odihna timp de o zi intr-o tigaie bine incinsa. Am tot agitat bucatelele de carne prin tigaie pana au capatat o culoare frumoasa pe toate partile, apoi am dat-o la o parte.















Intre timp, mazarea fraternizase din plin cu celalalte legume in jacuzzi-ul de apa si sos de rosii.











Considerand ca le-am chinuit pe toate indeajuns, am tratit o mana de marar semi-proaspat (din congelator) in cratita, am adaugat niste sare neiodata si niscaiva piper negru, proaspat macinat, si am tras o amestecatura. Pentru putin mai multa consistenta, am pus si o zeama facut din 2 lingurite de faina alba desfacute in putina apa calduta. Am lasat asa inca un minut si apoi am rasturnat carnea.












Ajutandu-ma de lingura de lemn, le-am facut cunostinta legumelor cu Bismarck, am inchis focul si am dat cratita la o parte.











Am mai lasat minunatia sa se odihneasca vreo 5 minute si apoi am transferat o portie intr-un bol, pentru sotioara.











Cica a iesit buna. Eu o sa aflu azi, aseara eram prea obosit ca sa o mai incerc.

In timp ce eu ma distram cu mazarea mea si cu pectoralii lui Bismarck, sotioara s-a indeletnicit cu o prajitura cu morcov (plus niste scortisoara si ghimbir). Pasii fabricatiei nu i-am surprins, ocupat fiind, ca un egoist, cu mancarea mea. Dar rezultatul e asta:












Din prajitura, recunosc, am aspirat aseara vreo 3 bucatele (si altele 6 azi dimineata). A mers drept la inima, via stomac :-)

4 comentarii:

Anonim spunea...

Ce frumos ne mai iese noua tot ce facem in tandem!

Eugen spunea...

true...true... :-)

animaloo spunea...

carnea puteai sa o prajesti inainte in vasul in care facusi mazarea, in modul asta iti ramanea toata proteina in vas.
nu e toma sanatos, dar cand am citit "faina" m-am gandit ca nu cautai in mod deosebit partea asta

Eugen spunea...

lasa ca se poate si mai rau :-)