adio, sayonara, good bye...

Atentie, urmeaza un post lacrimogen!

Il tin minte pe Cristinel de cand eram in clasa a opta. Era mic, timid, nitel rotunjor, nu prea dadeai doi bani pe el, si totusi iesea oarecum in evidenta. Nici nu mai stiu cand si cum l-am remarcat. Imi aduc doar aminte ca reactia mea a fost ceva de genul "Hello! Where did you come from?"

Am devenit apropiati. Aveam grija de el, ca era maruntel, si aveam grija sa nu-i faca nimeni niciun rau. Simteam, stiam, de fapt, ca daca el pateste ceva, o sa am si eu de suferit. Era o chimie speciala intre noi...ceva...asa...oarecum nedefinit, dar totusi banuiam ca e o relatie care va dura.

Si au trecut anii. A fost alaturi de mine in momente vesele si triste, cand am intrat la liceu, cand am dat teze, cand am luat 4 la istorie, in drumetii, cu bicicleta, cand am implinit 18 ani, cand am picat la facultate, cand am luat bursa de merit, cand am dat licenta, cand m-am angajat ca profesor suplinitor, cand am plecat in Suedia, cand m-am casatorit si cand a aparut bebelina. Mi-a fost alaturi tot timpul, neconditionat, tacut, mereu in umbra mea. Nici nu era nevoie de cuvinte, stiam ca e acolo, nedezlipit de mine. Am crescut si am imbatranit impreuna. Am facut totul impreuna. Am ras, am suferit, am pescuit si ne-am balacit impreuna. Sunt multi ani la interval...

Si totusi, ieri a fost ziua in care a trebuit sa-mi iau ramas bun de la Cristinel. Ma incearca un oarecare regret, si, totusi, simt si o usurare. A fost o relatie de lunga durata...dar asta e, uneori trebuie sa mai spunem si adio, ramai cu bine. Asa e viata.

Adio, Cristinel! It's been one hell of a ride!

Niciun comentariu: